Blogul nostru

Articole pe teme variate extrase din experiența noastră practică și subiecte de interes văzute din perspectiva specialiștilor noștri.

Se discută foarte mult în ultimul timp despre ce înseamnă un lider și mai ales despre diferențele dintre un lider și un manager. Din acest motiv, este foarte important să se înțeleagă motivația care stă în spatele acestor analize și dezbateri, respectiv nevoia de dezvoltare a anumitor calități interpersonale, emoționale ale liderilor.

Totul în jurul nostru se rezumă la emoții. Fiecare decizie pe care o luăm are la bază un fundament emoțional, o legătură directă cu starea de spirit în care persoana se află la momentul luării deciziei. Pentru a deveni un lider eficient în orice domeniu, câteva dintre regulile de bază pe care fiecare persoană trebuie să le ia în considerare pot fi:

1. Cunoaște-te pe tine însuți. Deși pare un citat filosofic, a reuși să îți cunoști punctele forte și punctele slabe, dă dovadă de claritate, de o gândire pragmatică și de o capacitate crescută de introspecție. Nu oricine poate să facă acest lucru. Nu oricine poate să fie atât de sincer cu el însuși încât să reușească să recunoască atunci când face un lucru greșit și să admită momentul în care trebuie să înceapă să se schimbe.


”Cel mai bun instrument de leadership este exemplul pe care îl dai.”

John Wooden

2. Dezvoltă atmosfera de la locul de muncă. Aceasta este o regulă foarte importantă, deoarece solicită liderului să construiască un mediu propice la birou, astfel încât membrii echipei să poată să își dezvolte creativitatea și să își crească productivitatea. Mai mult, angajații trebuie să conștientizeze faptul că liderul este acolo, pentru ei, răspunzându-le la întrebări, oferindu-le suport și îndrumare.


”Liderii ajung oameni importanți nu datorită puterii lor, ci datorită abilității de a-i îndruma pe ceilalți.”

John Maxwell

3. Acceptă și îndeamnă la competiție. Un lider cunoaște și apreciază competiția, atât în cadrul mediului de afaceri, cât și în interiorul companiei. Motivarea angajaților prin intermediul competiției poate să ducă la creșterea calității muncii acestora, la apariția de noi idei și la stimularea creativității acestora. Totuși, liderul trebuie să fie atent ca între colegi competiția să genereze efecte pozitive, nicidecum negative. În cazul în care aceasta apare ca și o forță distructivă, concurența trebuie sistată, liderul fiind nevoit să intervină.


”Un lider este cel care știe calea, urmează calea și o arată și altora.”

John Maxwell

4. Concentrează-te pe întreaga echipă, nu doar pe un singur angajat. Un lider nu trebuie să fie individualist, ci trebuie să își motiveze toată echipa, să se gândească la binele tuturor. Un lider trebuie să își susțină echipa pentru a-și atinge scopurile și pentru a-și îndeplini obiectivele. A munci cu un singur angajat poate să fie o soluție pe termen scurt, dar întotdeauna o companie se bazează pe strategii pe termen mediu sau lung.


”Leadership-ul este capacitatea de a transforma o viziune într-o formă de realitate.”

Warren Benis

5. Nu subestima niciodată puterea integrității tale și a celor pe care îi conduci. În primul rând este vorba despre propria ta integritate și despre atingerea obiectivelor într-un mod onest, deloc înșelător. Cel care încearcă să câștige prin minciună sau prin înșelătorie ajunge în final să piardă tot ceea ce a câștigat.


”Marii lideri nu dau vina pe instrumentele pe care le au. Ei fac tot posibilul să le îmbunătățească.”

Simon Sinek